Templul oamenilor de bine

Templul oamenilor de bine
Publicat: 24/06/2018, 20:03

În consecință, Dragnea rămâne peste tot, în post, că e garant/galant. În Kiseleff, la Cameră, la Belina.

I-a înghesuit pe apropiați în biroul de președinte al Camerei Deputaților, le-a dat un șerbet cu apă rece, și-a pus fața aia de învingător obosit de evenimente, le-a zâmbit pe sub mustață – moment în care Vio, Carmen și Rovana au alunecat sub scaune – și au trecut la treabă.

Prima, care și-a revenit, a fost Dăncilă. A sărit în picioare, și-a scos foile din poșetă, și a zis: „Mergem împreună până la capăt. Nu cedăm. Facem ceea ce ne-am propus!” – mă rog, din astea, predictibile -, și a luat-o spre ieșire.

Era de la sine înțeles că PSD-de-cremene nu va ceda în ruptul capului, iar cine spune că se aștepta la altceva, glumește cu aplomb.

Dragnea, exclus să-și dea demisia, chit că asta at fi fost prima măsură pozitivă pe care ar fi trebuit să o ia, în binele partidului, al lui, al țării, al nostru. Dar de ce să o fi făcut, câtă vreme – este adevărat – beneficiază de prezumția de nevinovăție?!

Alternative pentru șefia PSD, care să stârnească animozități, voci, vorbe, murmure, sau ceva, orice, pe la colțuri, exclus să existe într-un partid al cărui CEx intră într-un birou, fie el și al celui de-al treilea om în stat. Iar pesediștii au fost corecți: „Pe cine să punem în loc, acum, că n-avem pe cine?”, ar fi spus ei.

Cu bărbați politici, gen – îi enumăr aici pentru că au existat „voci” care le pusese în CV o eventuală lovitură de birou – Ștefănescu, Rădulescu, Tudose, că alții nici nu mai există, și, care, chipurile, își ascuțeau cuțitele prin toalete, nu faci tu revoluție în PSD, că te iau/calcă amazoanele în copitele cailor.

Și, uite-așa, am ajuns la sfârșitul partidului. La sfârșitul PSD… O înțeleg și pe Rovana, că-i dau lacrimile.

În sfârșit, nu sunt de acord cu tema sloganului: „Afară, afară, cu PSD din țară!”, întrucât o democrație care nu dispune de un sistem politic pluripartit, bine structurat, cu formațiuni stabile, puternice și ofertante din punct de vedere programatic, nu e democrație.

Fără un partid puternic de stânga, și fără unul, sensibil egal, de dreapta, nu faci politică așezată, coerentă, ci una românească, cum e asta de față, care ne scoate peri albi: un mamut, tot mai lipsit de personalitate, care umblă în grup, cu pas mic, adăugat, după șefu”, (ca-n reclamă) și care se consideră de stânga, făcând orice, mai ales în beneficiu personal, și o ciozvârtă de partid de dreaptă, care respiră tot mai greu, tușește, strănută, și, la emoții, o apucă sughițul.

În consecință, nu PSD-ul, în sine, încurcă democrația, ci unii oameni care se exprimă în numele său.

Oricum, figura îmi amintește de secta aia care organiza sinucideri în masă, „la cererea șefului”. „Templul Oamenilor (de bine)”, parcă-i zicea, sau ceva…

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM:...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Peste jumătate dintre răspunsurile ChatGPT sunt greșite, arată un studiu
×